Un sprijin pentru varsta a treia




  Proiectul Un sprijin pentru vârsta a treia a fost implementat de Asociația pentru Calitatea Vieții, având ca partener Asociația Metamorfosis, și s-a derulat în perioada 1 noiembrie 2010 - 31 octombrie 2011. Scopul proiectului a fost îmbunătățirea calității vieții vârstnicilor singuri și cu venituri mici din Timișoara, iar beneficiarii au fost persoane aparținând acestei categorii sociale.

  Obiectivele proiectului au fost:

  • realizarea unei campanii de acordare de asistență medicală și ajutor material pentru vârstnicii singuri și cu venituri mici din Timișoara;
  • acordarea de consiliere pentru includerea într-o instituție de îngrijire a vârstnicilor pentru beneficiarii proiectului.

  Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au fost următoarele:

  • 1.    Vizite la domiciliu și efectuarea anchetelor sociale. S-au întocmit un număr de 43 de anchete sociale, pe baza cărora am identificat nevoile reale ale fiecărui beneficiar și am stabilit ce ajutor acordăm fiecăruia.
  • 2.    Vizitarea și consultul medical al beneficiarilor de către medicul de familie. După întocmirea anchetelor sociale, vizitele la domiciliul beneficiarilor au continuat. Acestora li s-au întocmit fișe medicale, li s-au prescris și li s-au cumpărat medicamente.
  • 3.    Pregătirea și distribuirea unor pachete cu alimente, haine de uz personal, vitamine și medicamente.
  • 4.    Igienizare a locuinței beneficiarilor și ajutor la plata facturilor pentru cei care au dorit si au acceptat suportul membrilor proiectului.
  • 5.    Acordarea de consiliere pentru includerea într-o instituție de îngrijire a vârstnicilor.
  • 6.    Socializare organizată pentru persoanele asistate in cadrul proiectului.

  Rezultatele proiectului au fost: 54 de vârstnici au beneficiat de asistență medicală gratuită la domiciliu, de un grad decent de igienizare a propriei locuințe și de ajutor la plata facturilor. Aceștia au fost consiliați în vederea includerii intr-o instituție de îngrijire a vârstnicilor. Cei cu un venit mai mare au dorit să participe în cadrul proiectului doar pentru socializare sau pentru asistența medicală, iar cealaltă parte au primit si ajutoare materiale.


Proiecte

  Dacă doriți să susțineți activitățile noastre prin voluntariat sau prin donații, vă rugăm să faceți click aici.



Proiecte în derulare





Proiecte finalizate